În general, oamenii nu sunt conştienţi decât de impresiile senzoriale. Fiecare vede prin ochi, aude prin urechi şi îşi extinde sau dilată mintea în funcţie de informaţiile primite de la simţuri. Fiinţa umană însă deţine puteri mentale inimaginabile: dar pentru a le folosi trebuie mai întâi să şi le dezvolte. Deşi este limitată şi ataşată de corpul fizic, mintea – prin instrumentul inteligenţei – este capabilă să dezlege cele mai ascunse mistere ale universului, cum este de pilda, descoperirea prin care astăzi ştim cu toţii că lumina unei stele care s-a stins din existenţă cu milioane de ani în urmă continuă să călătorească spre Pământ.
Dar oricât de mult şi-ar dezvolta capacităţile mentale, omul rămâne supus limitărilor trupului material. Chiar şi o pietricică este suficientă pentru a-i curma viaţa. Iisus. prin dezvoltarea sa spirituală, a demonstrat un mare adevăr: corpul fizic nu este materia solidă care parc a fi, ci este energie pură.
O definiţie ştiinţifică modernă dată vehiculului fizic al fiinţei umane este aceea de undă sau vibraţie electromagnetică. Să ne imaginăm, de pildă, că timpul unei persoane care cântăreşte 80 kilograme este dizolvat complet într-o baie cu acizi. Ce se va întâmpla cu corpul său? Evident, acesta va deveni o masă gazoasă a cărei greutate atomică va avea tot 80 de kilograme. Singura diferenţă este că In această din urmă stare el nu va mai putea fi perceput cu ajutorul ochilor fizici, ci doar prin intermediul instrumentelor ştiinţifice care îi pot detecta prezenţa ca particule atomice. Dispariţia corpului nu înseamnă cufundarea în nonexistenţă: el va continua să fiinţeze în eter, dar sub o altă formă.
Privind din punct de vedere metafizic, corpul poate fi considerat un simplu gând în mintea lui Dumnezeu. El există în Conştiinţa Sa la fel cum există şi în conştiinţa noastră atunci când îl percepem în stare dc vis. Conştiinţa noastră onirică creează o formă trupească prin simpla concentrare a gândului sau energiei, formă care dispare deîndată ce conştiinţa reintră în dimensiunea plină de turbulenţe a stării de veghe.
Iisus a atins acest nivel de conştiinţă şi a realizat adevărul că trupul fizic nu este decât o masă de energie. Deoarece a realizat clar acest adevăr, el a fost capabil să-şi rematerializeze trupul după crucificare. Mai înainte, când unul din cei care-1 urmau i-a tăiat urechea slujitorului unui mare preot. Iisus şi-a pus palma deasupra rănii şi 1-a vindecat pe loc. În viitor, ştiinţa modernă urmează să descopere cum se pot efectua asemenea „minuni”. Dar ţelul final e să realizăm că trupul şi tot ceea ce există în univers este în esenţă Spirit. Spre deosebire de Iisus, omul obişnuit nu este conştient de acest adevăr.
De asemenea este necesar să-l înţelegem pe Iisus în lumina experienţei sale spirituale din Conştiinţa Cosmică a Tatălui Ceresc prezentă în întreaga creaţie. Titlul de Cristos este un termen antic, corespondent al sanscritului „kutastha” (conştiinţa inerentă fiecărui atom). El a fost Iisus Cristos.
Cu mai mult de trei mii de ani în urmă. înainte de perioada în care a trăit Iisus. s-a născut în India un mare avatar al cărui nume de familie a fost Jadava şi a cănii titulatură spirituală a fost „Krishna” (sau „Cristna”), ceea ce înseamnă acelaşi lucru ca şi „Cristos”: conştiinţa divină omniprezentă in creaţie. Acesta a fost Jadava Krishna.
Scripturile vorbesc despre puterile miraculoase ale lui Krishna şi Cristos. puteri care demonstrează faptul că ei şi-au extins conştiinţa dincolo de graniţele din carne şi oase ale trupului material, incluzând în aceasta întregul univers – corpul cosmic. Ei s-au acordat pe frecvenţa conştiinţei divine simultan prezentă în fiecare atom şi au devenit una cu conştiinţa omniprezentă şi omniscientă a Tatălui Ceresc. Prin meditaţie, profundă şi devoţiune faţă de Dumnezeu, fiecare om trebuie să realizeze această dilatare a conştiinţei experimentată de Cristos şi, Krishna. „Dumnezeu este Spirit: şi toţi aceia care-L venerează trebuie s-o facă în spirit.”
În întregul ei, titulatura ..Iisus Cristos” înseamnă „Iisus cel a cărui conştiinţă cuprinde întregul univers”. Când prietenul său. Lazăr. murit în Betania. Iisus era în alt loc împreună cu discipolii săi şi le-a spus acestora: „Lazăr, prietenul nostru, doarme”. El a aflat deîndată de moartea lui Lazăr, deoarece Conştiinţa Universală se manifesta în totalitate în fiinţa sa, ceea ce i-a permis să se simtă prezent nu doar în corpul său, ci în trupurile tuturor. Vorbind despre această Inteligenţă omniprezentă, Iisus a spus: ,.Nu se vând două vrăbii mai pe nimic? Şi totuşi nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.”!
Dacă îţi închizi ochii şi rogi zece persoane să te atingă, vei simţi şi vei şti exact locurile în care ai fost atins. Similar, Dumnezeu simte şi cunoaşte totul în universul Său. Iisus Cristos şi Jadava Krishna au atins această conştiinţă omniprezentă, ceea ce le-a permis să realizeze o mulţime de miracole. Iisus. ştiind că trupul său este creaţia minţii Divinului, s-a stabilit ferm în această Conştiinţă Cosmică şi a fost capabil să-şi re-creeze corpul material după numai trei zile de la crucificare. Krishna a manifestat şi el o mulţime de puteri spirituale. Odată a ridicat deasupra unui sat un munte întreg, pentru a-i salva pe săteni din calea unui potop devastator. Deşi majoritatea acestor miracole sunt considerate simple legende, cele mai multe dintre ele sunt adevărate. Krishna a fost unul dintre cei mai mari yoghini ai Indiei. Ştiinţa yoga ne învaţă cum să deţinem controlul asupra trupului, fizic, astfel încât să ajungem să cunoaştem adevărul că el nu este altceva decât energie condensată – energie produsă ca urmare a concentrării Divinului.
Universul este constituit din gânduri materializate
În timpul unui vis, de pildă, pot vedea că am creat apă, fiinţe umane, pământ, planete şi, imediat ce mă trezesc, văd că nimic din toate acelea nu au existat – ele nefiind decât nişte simple idei. Similar, diferenţele între lucrurile solide, lichide şi gazoase sunt simple variaţii ale gândirii Divinului. Iisus a înţeles acest adevăr şi. ancorându-se în conştiinţa divină, a fost capabil să meargă pe apă. să înmulţească pâinile, să transforma apa în vin. El a privit în profunzime, în esenţa corpului şi apei şi a văzut că acestea sunt gânduri proiectate de Dumnezeu, realizând astfel faptul că este foarte simplu ca un gând (apa) să susţină un alt gând (corpul său fizic).
Într-un vis oricine se poate vedea păşind pe apă şi. totuşi, acolo corpul nu se va scufunda în oceanul oniric – de ce? Pentru că ambele sunt simple gânduri în conştiinţă. Aşadar, odată ce ai realizat acest adevăr, că tot ceea ce există în univers nu este decât creaţia minţii sau conştiinţei, poţi face absolut orice.
Aşa cum forma invizibilă a unui abur poate deveni vizibilă în momentul în care. prin condens, se transformă în apă. sau. prin îngheţ, devine o bucată solidă de gheaţă, la fel şi Krishna sau Cristos apar tuturor devoţilor care li se roagă cu ardoare. Divinul intangibil poate fi in mod similar ”îngheţat” prin devoţiune în forma vizibilă a lui Iisus. Krishna, sau a oricărui sfânt pe care devotul îl venerează.
Deşi Iisus poate fi perceput în forma sa trupească atunci când medităm asupra lui, totuşi, acest lucru nu este obligatoriu pentru evoluţia spirituală. Ceea ce are cu adevărat importanţă este cunoaşterea lui Cristos în spirit. Corpul său fizic a fost la fel ca al oricărui om. dar spiritul său cuprinde şi, totodată, transcende întregul univers. Chiar dacă nu e dificil de înţeles, foarte puţine suflete pot realiza ceea ce spun acum. Mintea este creatoarea a tot ce există. Acest adevăr – în mai mare sau mai mică măsură – este recunoscut de fiecare om în parte. De pildă, atunci când îţi închizi ochii, nu îţi mai vezi corpul şi. totuşi, poţi călători mental la milioane de kilometri distanţă. în clipa în care ajungi să cunoşti clar natura minţii, vei deţine controlul asupra a tot ce există, deoarece totul este Minte – totul izvorăşte neîncetat din Mintea Cosmică. De aceea trebuie să ne amintim de Cristos şi să-l venerăm ca fiind conştiinţa universală care ne veghează din cele mai îndepărtate stele şi care fiinţează conştientă chiar şi în cel mai insignifiant firicel de praf. Eu îi ascult cântecul în trilurile păsărilor şi îi absorb şoaptele în şuieratul vântului; îi văd frumuseţea în strălucirea cerului şi îi contemplu grandoarea în măreţia munţilor şi vastitatea oceanelor. Fiecare gând provine din şi aparţine Conştiinţei Universale.
În decursul fiecărui ciclu cosmic. Spiritul Suprem se divide în trei. În rolul Tatălui Ceresc, Spiritul este Creatorul universului. În clipa în care în mintea Sa a apărut primul gând, au luat naştere particulele eterice, care au format elementele constituente ale atomilor. Aceştia din urmă s-au condensat în mase gazoase, vaporii s-au transformat în apă şi apa în elementele solide ale cosmosului. Acest univers este forma, corpul Spiritului.
Inteligenta care menţine în existenţă cosmosul este numită Inteligenţa-Cristică sau Kutastha Chaitanya – unicul Său fiu, reflecţia Inteligenţei Tatălui omniprezentă în creaţie. Iisus şi Krishna au fiinţat în deplină armonie cu această Conştiinţă.
Corespondenţa între scripturile hinduse şi cele creştine
Sfânta Treime din scripturile creştine. Tatăl. Fiul şi Duhul Sfânt, corespunde Trinităţii expuse în scripturile hinduse: .Imn, Tat. Sat*\ Dumnezeu-Tatăl este Sat. Spiritul transcendent creaţiei: Fiul este Tat Kutastha Chaitanya sau Inteligenţa-Cristică prezentă în creaţie; iar Sfântul Duh este Aum, sau Amin. Vibraţia Cosmică. Cuvântul care structurează creaţia.
La sfârşitul fiecărui ciclu creativ-. Dumnezeu dizolvă totul în El însuşi şi – dacă se poate spune aşa – ”acolo” nu mai există decât un, singur principiu: Spiritul Suprem. Absolutul. Beatitudinea veşnic conştientă şi permanent înnoitoare. Apoi, la începutul unui nou ciclu, Spiritul se autoproiectează ca Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Fiinţa umană este epitomul creaţiei. Universul material este corpul infinit al Divinului, energia cosmică este forma Sa astrală, iar sufletul sau viaţa prezentă pretutindeni este esenţa lui Dumnezeu. Tot ceea ce există are viaţă; până şi o bucată de piatră.
Prin extinderea conştiinţei este cunoscut Spiritul lui Cristos
Pentru descoperirea Spiritului lui Cristos este necesar să învăţăm cum să ne extindem conştiinţa şi să îi privim şi să ne gândim la ceilalți aşa cum ne privim pe noi înşine. Evoluţia spirituală este fundamentată pe bunătate, corectitudine. înţelegere, compasiune, altruism şi dăruire necondiţionată. În momentul în care oamenii simt pentru toate familiile aceeaşi iubire pe care o simt pentru propriile lor familii; când sunt gata să se sacrifice pentru orice altă naţiune aşa cum ar face-o pentru poporul lor – atunci umanitatea se va dezvolta şi va deveni o frăţie universală al cărei principal liant este iubirea. Iată ce doreşte Dumnezeu de la noi. Însă naţiunile care se împotrivesc şi încalcă acest principiu de iubire vor suferi teribil. Divinul doreşte unitate şi armonie în universul Său, iar acest lucru poate fi realizat numai prin iubire.
A fi cu adevărat creştin înseamnă a deveni asemenea lui Cristos şi a-i iubi pe toţi imparţial.
Un creştin adevărat este acela care pune in practică învăţătura lui Cristos şi îi priveşte pe toţi ca pe copii ai Tatălui Unic. Aceasta este modalitatea fizică de venerare şi închinare in faţa lui Iisus Cristos. Calea spirituală este de a medita profund până când simţi bucuria extatică necuprinsă a Spiritului Suprem manifestată prin Conştiinţa-Cristică. Frăţia universală nu se va instala pe această planetă până când prin concentrare profundă şi devoţiune neţărmurită, oamenii nu îndepărtează din minte şi inimă gândurile şi sentimentele febrile, şi se cufundă în tăcerea sufletului lor, în Beatitudinea divină care susţine totul în existenţă, realizând că în afară de Acela nimic altceva nu există. Atunci, fiecare dintre noi va putea afirma: „Eu sunt una cu lumina veşnică a lui Dumnezeu şi cu bucuria eternă a lui Cristos, iar toate valurile acestei creaţii se nasc şi dispar în Mine. Eu mi-am dizolvat infima unduire trupească în oceanul Spiritului. Eu sunt Oceanul Absolut. Spiritul care mă animă şi îmi insuflă viaţă este Unul. Spiritul meu doarme în pietre, aştri şi planete; dar Eu visez neîncetat în plante şi cânt prin trilurile păsărilor. Eu sunt Acela care gândeşte în omul obişnuit; Eu acţionez în târgoveţ – şi tot Eu ştiu că exist în supraom. în mintea iluminată.” în această stare realizezi că focul nu te poate distruge, că apa nu te poate îneca şi că iarba şi cerul, animalele şi oamenii, planetele şi atomii sunt copiii tăi. Atunci, fiind într-adevăr un spirit liber, vei putea păşi fără frică pe acest pământ, fără să te mai sperie valurile tumultoase ale creaţiei.
Sursa: Paramahamsa Yogananda – “Practica Realizarii Sinelui” – vol I
ADEVARAT
Poate sa fie ce zici tu uite o chestie care mi s-a parut interesanta si care pare sa aiba sens: http://dzyanmaster.wordpress.com/2009/05/12/3/
Insa este la fel de posibil ca viata si constiinta umana sa fie bazata exclusiv pe materie fizica si restul universului sa aiba doar rolul de a suporta materia fizica, fara sa o influenteze. La nivel quantic lucrurile sunt foarte “interesante”, din interactiunile particulelor se intampla tot felul de chestii, lucrurile apar, dispar, se fac gauri in spatiu si timp, se repara la loc, pe cand la nivel macro stele, planete, galaxii, unde teoria generala a relativitatii pare sa descrie perfect ce se intampla, totul este foarte linistit, la fel ca si la nivelul nostru, lumea materiala pare sa aibe un comportament foarte simplu si previzibil si poate fi descrisa foarte bine de mecanica newtoniana.
Deci eu tind sa cred ca viata si constiinta umana a crescut pe materie fizica, iar faptul ca Iisus sau Krishna e omniprezent nu inseamna neaparat ca este omniprezent in univers, ci este omniprezent in constiinta umana comuna, atata timp cat sunt miliarde de oameni care vorbesc si se gandesc in fiecare zi la ei. La fel de adevarat este ca niste zei obscuri din trecut ai unor civilizatii disparute nu prea mai sunt omniprezenti, sau ar putea fi considerat ca au o oarecare prezenta, dat fiind faptul ca zeii nostri de acum sunt niste versiuni imbunatatite ale zeilor vechi.
O sa scriu si eu zilele astea despre teoria asta cu viata bazata pe materie.
Constiinta lui Iisus, Krishna, sau oricum vrei tu sau altcineva sa-i spui este de fapt una si aceeasi, unica conștiință care a dat naștere la TOT. Este acea conștiină din spatele a tot. Ea este și în mine și in tine sau în oricine poate să gândească “eu sunt”.
Noi ne vedem separati datorita iluziei. Daca vom reusi sa indepartam iluzia (cum a facut Iisus, Buddha sau foarte puțini alti maestri) atunci vom vedea cu adevarat natura realitatii, atunci il vom vedea pe Dumnezeu / vom fi una cu Dumnezeu.
Mkay, si cum poti sti tu sau oricare alt om daca dumnezeu ne-a creat pe noi “in imaginea lui” sau noi l-am creat pe dumnezeu in imaginea noastra? Mult timp oamenii au avut iluzia ca dumnezeu decide cand bate vantul, cand ploua, daca cresc plantele sau nu. Ulterior am descoperit ca nu este chiar asa si am preluat controlul agriculturii si am descoperit ca vremea nu o controleaza dumnezeu, ci se formeaza singura din toate interactiunile particulelor de pe planeta si din cosmos. De ce nu ar fi tot universul la fel ca si vremea de pe planeta noastra?
Noi suntem una cu Dumnezeu, dar ne vedem separati datorita iluziei. Deci atunci cand spui ca noi l-am creat pe Dumnezeu, partial ai dreptate pt ca noi am creat conceptul de Dumnezeu (vazut de fiecare in alt mod). Dar in spatele a orice concept se afla acel UNU care nu poate fi decat UNU, niciodata doi. Exista doar cel ce a existat dintotdeauna, ce se vede pe sine separat de el in acest ciclic joc.
Cum spune si in acel articol recomandat de tine “the cosmos and God are one relatively eternal being… And we each, as a microcosm, are the mirrors of the macrocosm, and destined (as it is) to be reborn again and again — until the lesson is learned, and we return to the source”
Acum problema este in ce fel alegem sa invatam lectia sau lectiile care sunt de invatat (sau mai bine spus de reamintit). Aici intra in joc Iisus si altii ca el si toate invataturile lor.
La fel ca tine, pana acum cativa ani nu as fi citit nici in ruptu capului Biblia (in mare parte tot din aceleasi motive ca si tine), apoi am ajuns pe niste cai foarte ocolite si citind o groaza de alte texte inainte, sa citesc in sfarsit Biblia, incepand de data asta cu Noul Testament (de la Iisus incoace). Si pot sa spun cu cea mai mare siguranta acum ca profunzimea invataturilor de acolo este extraordinar de greu de patruns si chiar daca am ajuns sa inteleg multe, la fiecare recitire mai inteleg cate ceva si oricum imi dau seama cat de departe sunt de intelege totul la un nivel complet de constientizare.
Mda, principala problema pe care o am eu cu orice explicatie divina e ca eu percep natura si constiinta ca fiind niste sisteme complexe nascute din interactiunea dupa reguli simple a tuturor particulelor din univers, multiplele straturi in mare parte independente emergand unul din celalalt. Astfel din quarci se formeaza atomi, din atomi molecule, din molecule celule organice, iar din evolutia organismelor vii constiinta.
Astfel de proprietati emergente se gasesc peste tot in natura, pe cand rationamentele centralizate sunt mai degraba o proprietate umana. Exemple de astfel de rationamente se gasesc cam in orice face omul, de la politica, economie, la modul in care proiecteaza tehnologia, la cum isi planifica orasele si, desigur, la cum isi imagineaza religia. Faptul ca religiile care presupun un dumnezeu care face si drege si decide seamana mai degraba cu rationamente umane defectuoase decat cu ordinea universala ma face sa cred ca ele sunt de fapt iluzia si noi suntem singurii care ne controlam viata.
Asa este, NOI suntem singurii care ne controlam viata. Numai ca NOI nu stim inca cine suntem cu adevarat
si nici nu intelegem in totalitate felul in care controlam perceptia exterioara.
Constiinta nu poate sa apara pur si simple din nimic. Din nimic poate sa apara fix asta (nimic). Doar ce a existat dintotdeauna poate sa existe cu adevarat.
Poate aici diverg opiniile noastre, daca tu spui ca din nimic poate sa apara ceva…
Dumnezeu este ceva, faptul ca el exista ar putea avea 2 explicatii: a aparut din nimic sau a existat din totdeauna. Si daca dumnezeu e in situatia asta, de ce nu universul fara dumnezeu, daca teoretic prin observatie empirica toata complexitatea s-ar putea explica fara interventia lui?
Asta e argumentul lama lui Occam, cum cea mai simpla explicatie e de obicei cea corecta. Sau reversul: cea mai complicata explicatie este de obicei cea corecta, pentru ca dumnezeu este infinit
De stiut n-o sa stim niciodata exact, cel putin din situatia in care ne aflam acum, pentru ca universul fiind ireductibil, sau poate chiar incalculabil ar trebui sa consumam mai multa energie decat exista in univers pentru a afla raspunsul. Cred ca am ajuns la un punct in care deja nu prea mai are rost sa incerci sa dovedesti totul prin teorii stiintifice cu pretentii de adevar absolut (ca si cartile sfinte dealtfel), ci mai degraba prin observatii empirice, astfel imbratisand oarecum natura universului.
Ajungem la un punct comun: Ca Dumnezeu nu poate fi dovedit prin nici un fel de teorii sau carti sfinte. Complet de acord cu asta.
Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin observare exterioara ci doar prin traire interioara. (uite un scurt clip interesant legat de subiectul asta: http://www.youtube.com/watch?v=4vusFtw79SY) Iar la acea traire interioara se poate ajunge prin muuuulte, multe căi. Practica Yoga, practica misticii crestine, practica diferitelor tipuri de meditatii, chiar si citirea scripturilor sau a diverselor scrieri ale unor oameni Iluminati (contopiti in constiinta cu Divinitatea) poate fi de folos pt a ajunge la acea traire interioara.
Desigur ca orcine are sanse mai mari daca in mod constient cauta sa se indrepte catre acea traire, catre acea expandare a constiintei.
Intrebarea e: ce este de fapt in interiorul constiintei tale? Daca tu vrei sa-l vezi pe dumnezeu in timpul experientelor gen meditatii vei vedea reprezentarea ta a lui dumnezeu dupa cum ti-a fost prezentat de catre societate si cum l-ai dezvoltat tu in capul tau. Eu in cea mai intensa experienta de tipul asta, cand am bagat niste lsd, am vazut tzatze si tipe care dansau… oarecum.
Daca totul este in capul nostru, ce rost are sa ne mintim? Mie nu-mi place curentul de gandire pe care il implica credinta in dumnezeu, imi pare ca de fapt indeparteaza individul de la valorile universale si le inlocuieste cu niste valori artificiale scornite de oameni de-a lungul timpului. Vezi de exemplu cum politica actuala este influentata foarte mult de crestinism. Duce la un foarte mare egocentrism, pentru ca, nu-i asa, toti indivizii sunt speciali, fiecare individ este atat de important incat universul o sa dedice niste energie special ca sa-i mentina viata vesnica, sa poata sa scorneasca ineptiile lui pentru eternitate.
Pe cand adevarul e ca un individ are o valoare care tinde spre zero, daca il compari cu intregul societatii umane, ca sa nu mai vorbesc de intreg universul. Moare Einstein inainte sa scoata teoria relativitatii? Nici o problema, apare altul, poate un pic mai tarziu, poate mai devreme. Puterea omului nu sta in individ, sta in intreaga omenire, in constiinta colectiva care reprezinta memoria pe termen lung si sursa inteligentei din ce in ce mai avansata pe care o s-o mosteneasca fiecare om nascut de-acum inainte. E ca un calculator distribuit urias, fiecare om fiind un procesor, iar constiinta comuna discul pe care-si scriu datele. Oamenii nu pot fi constienti de treburile astea daca inca mai atribuie toate “minunile” pe care ei nu le pot explica unei entitati imaginare, considera ca universul le datoreaza ceva doar pentru ca din intamplare sunt in viata si incearca sa para smeriti, pentru ca-s niste fiinte imperfecte, fata de fiinta imaginara perfecta, poate i s-o face mila de ei si o sa le arunce niste oase si eventual niste viata vesnica. Asta ii impiedica sa-si asume pozitia lor adevarata in toata treaba asta, care este servirea intereselor omenirii, nu a unui dumnezeu imaginar, nemurirea putandu-se obtine doar daca ai adus ceva util constiintei comune si se manifesta prin faptul ca vei trai in mintea celorlalti oameni.
fie ca ai vazut niste “tzatze si tipe care dansau” sau un “batran cu barba”, probabil ca esti tot la fel de departe de adevar. ceea ce ar trebui sa percepi este dincolo de forma si de orice fel de creatie a mintii tale. cum spuneam, nu poate fi imaginat sau rationat, ci doar perceput.
crestinismul bine inteles duce exact in directia opusa egocentrismului – asta e si scopul lui, sa departeze constiinta de egoul acesta limitat. la fel si orice alta practica spirituala veritabila. repet: daca este bine inteles. sunt de acord cu tine ca in majoritatea cazurilor nu este bine inteles, dar asta nu inseamna ca el nu este bun – ci ca noi ii deformam intelesul. si acum ajung la responsabilitate personala – orice cale spirituala veritabila te invata sa iti asumi raspunderea completa pentru PERCEPTIA PE CARE O AI ASUPRA REALITATII si intotdeauna te va indemna sa vezi mai intai “bârna din ochiul tău”, nu “paiul din ochiul altuia”
este un echilibru foarte fin intre a fi “un caine ce asteapta sa i se arunce niste oase” si a fi smerit. Este posibil sa fii smerit, fara sa fii milog. Citeste te rog: http://zing.ro/tao-te-ching-%E2%80%93-cartea-despre-cale-%C8%99i-virtute_29.html – este posibil sa ti se para interesant textul – sper eu nu numai din punct de vedere antropologic
Eh, normal ca n-am vazut numai tzatze, dar eu tind sa cred ca nu poti explora decat ce este in constiinta ta si ce-a imprimat constiinta comuna in constiinta ta. Totusi, pe langa astea se vede reflexia universului, care a dat structura creierului si constiintei, deci intr-un fel s-ar putea spune ca l-am vazut pe dumnezeu, desi nu pot sa fiu niciodata sigur, dar daca aia este intr-adevar o reprezentare a lui dumnezeu, inseamna ca el este mai mult o cale, nu un scop, si se afla in fiecare dintre noi, nu este o entitate separata care detine tot adevarul si noi niste mase nespalate care trebuie sa ne rugam de el sa il imparta cu noi, cum mi se pare ca-l prezinta crestinismul. Desigur, este foarte posibil ca intelegerea mea a crestinismului sa fie defectuoasa, insa imi pare destul de clar ca peste 90% dintre crestini au aceeasi intelegere defectuoasa, si asta ii conduce pe o cale gresita care dauneaza intregii omeniri. Mie crestinismul mi se pare mai mult inspirat de rationamentele umane dezvoltate prin perceptia mediului si lupta pentru supravietuire decat de calea universala, dar cum ziceam, poate ma insel.
Mi-a placut foarte mult Tao Te Ching, nu stiam de el, dar mi se pare intr-adevar o foarte buna expunere in cuvinte a naturii universului. Intr-adevar, dovedeste ca omul poate sa ajunga sa cunoasca calea universala explorand interiorul, dar mi se pare ca acelasi lucru este valabil si explorand natura si universul, toate fiind niste reprezentari holografice ale aceluiasi lucru.
Cea mai importanta deosebire intre Tao Te Ching si crestinism mi se pare ca desi crestinismul probabil contine si calea universala “Eu sunt calea, adevarul si viata” pare sa sumarizeze foarte bine toata filosofia, concluziile pe care le trage mi se par gresite. Crestinismul propune un dumnezeu personal care ne-a creat si ne-a facut cum suntem si ne dicteaza calea “corecta”, pe cand taoismul propune un model emergent, lumea materiala, viata si constiinta emergand din calea universala si auto-organizandu-se. Omenirea si-a dezvoltat concepte proprii precum bine sau rau din lupta sa pentru supravietuire in timpul evolutiei, care concepte insa nu au corespondent in calea universala si nu pot duce decat la suferinta si distrugere a tot ceea ce este cladit pe ele. Din acest motiv ierarhizarea sociala artificiala, sistemele politice in care o elita incearca sa tina masele sub control, globalizarea, conducerea prin teroare nu o sa functioneze niciodata, fiind constructii umane. Dumnezeul crestin este o astfel de elita, care nu are sens in ordinea universala.
Totusi, problema cu abordarea asta pasiva a taoismului este ca se concentreaza numai pe calea universala, ignorand sau cel putin subestimand natura umana, care include rautatea si toate chestiile naspa. Sa fie oare o conincidenta ca in tara cu cei mai multi aderenti la filosofia taoista este guvernata politic de cel mai stupid sistem inventat vreodata, complet opus filosofiei taoiste?
Din experienta in IT pot spune ca orice sistem care se bazeaza pe bunatatea oamenilor nu va supravietui, rautatea fiind adanc inradacinata in natura sub forma supravietuirii celui mai puternic. Din acest motiv exista virusi care sunt optimizati pentru a trai parazitar in celule, iar celulele sunt astfel obligate sa-si dezvolte mecanisme de aparare, astfel fiind mult mai rezistente per total. La fel cum exista virusi pentru computere, care oricat de inutili si contraproductivi sunt in foarte marea lor majoritate, ei tot se propaga pentru ca nu exista nimic care sa-i impiedice sa infecteze calculatoare. Sigur, ar fi foarte bine daca n-ar mai exista rele intentii, ca n-am mai avea nevoie de lacate la usi, astfel facand economie de resurse, dar n-avem ce face.
Natura umana considera absolut toate formele de existenta, inclusiv bine si rau, dragoste si ura, fiind limitata doar de mediul inconjurator. De exemplu, eu cred ca formele de guvernamant autoritare precum si mentalitatea centralizata vor disparea abia atunci cand mediul inconjurator ne va impune limite si va face aceste forme de guvernamant imposibil de sustinut. Un articol foarte bun in sensul asta: http://mihvoi.blogspot.com/2010/08/viitorul-probabil-ep-5-celulele.html
Crestinismul practicat de mase il vede pe Dumnezeu ca o entitate separata, intradevar, dar crestinismul mistic (Isihasmul) are ca scop trairea propriuzisa, apropierea de Dumnezeu – pana la contopirea cu El.
Intelegerea defectuasa exista intradevar in mari proportii – dar nu se opreste la Crestinism sau Islmaism. O intalnim peste tot. Asta nu inseamna ca mesajul este eronat, ci ca noi avem ochelari de cal + lentile căcănii sau de altă culoare.
In marea schema a lucrurilor existenta raului are desigur rolul de a scoate binele la suprafata. Dar vazut mai de sus, nu exista bine sau rau – ci doar evolutie.
Ai vazut http://www.youtube.com/watch?v=4Z9WVZddH9w ?