Este un paradox faptul că Dumnezeu, spre deosebire de oameni şi celelalte fiinţe, nu este constrâns de relativitatea cosmosului. Atunci de ce a produs această creaţie? Dacă Divinul ar fi avut nevoie de lume, înseamnă că El este imperfect, incomplet sau nemulţumit de Fiinţa Sa. Pe de altă parte, dacă Dumnezeu este perfect, atunci cum de-a putut crea o lume atât de imperfectă?
Înţelepţii Indiei antice, pătrunzând în Cauza Originară a Existenţei, au declarat că Dumnezeu este perfect şi că nu are nevoie de absolut nimic, fiind pe deplin mulţumit şi încântat de El însuşi; iar această lume nu este altceva decât un joc divin. lila. Dumnezeu, asemeni unui copil. îi place să se joace, iar al Său lila este varietatea infinită prezentă în această creaţie veşnic schimbătoare.
Eu obişnuiam să raţionez în felul următor: Dumnezeu este Beatitudine omniscientă infinită, dar. fiind singur, nimeni în afară de El nu se poate bucura de această Beatitudine. Aşa că şi-a spus: ..Ar fi bine să creez un univers şi să Mă divid în multe suflete care să se joace cu Mine în propria Mea Creaţie nesfârşită.” Prin puterea Sa magică a mayei. El a devenit dual: Spirit şi Natură, bărbat şi femeie, pozitiv şi negativ. însă chiar dacă a creat acest univers printr-o simplă iluzie, El nu este amăgit de acesta, ci ştie clar că totul este o diversificare a Conştiinţei Sale Unice. Experienţele plăcute şi neplăcute, emoţionante şi dureroase, tragediile războaielor şi bucuriile păcii, boala şi sănătatea, viaţa şi moartea – toate se petrec în Divinul Creator al tuturor lucrurilor. însă fără ca El să fie afectat de acestea. O parte a Fiinţei Sale Infinite rămâne întotdeauna transcendentă, dincolo de dualităţile vibratorii – unde Divinul este complet inactiv. Când Conştiinţa-I vibrează în gândurile diversităţii. El devine Creatorul imanent şi omniprezent în tărâmul vibrator finit al infinităţii – unde Divinul este in totalitate activ. Vibraţia produce apariţia obiectelor şi a fiinţelor care interacţionează în spaţio-temporalitate – aşa cum vibraţiile conştiinţei umane produc visele în timpul somnului.
Dumnezeu a creat acest minunat univers oniric pentru bucuria Sa şi a noastră. Singura obiecţie pe care o am faţă de jocul Divinului este următoarea: „Doamne, de ce i-ai permis suferinţei să facă parte din magnifica Ta creaţie?” Durerea este urâtă şi chinuitoare. într-o asemenea stare, existenţa nu mai este o bucurie, ci o tragedie. Aici intervin sfaturile pline de înţelepciune ale sfinţilor, care ne reamintesc că Dumnezeu este atotputernic şi. dacă ne unim cu El. nu vom mai cunoaşte nici o suferinţă în jocul Său divin. Noi suntem cei care invităm suferinţa asupra noastră, atunci când încălcăm legile divine prin care El susţine întregul univers. Salvarea o putem căpăta doar prin uniune cu Spiritul Suprem. Suferinţa este inevitabilă, până când nu ajungem să fiinţăm în comuniune totală cu El şi să cunoaştem clar faptul că această existenţă este un joc cosmic. Se pare că suferinţa este un rău necesar, prin care ni se reaminteşte că trebuie să căutăm neîncetat uniunea cu Divinul. Atunci, asemeni Lui. vom fi extaziaţi de acest fantastic joc cosmic.
Este o beatitudine, un extaz copleşitor contemplarea profundă asupra acestor lucruri. Eu trăiesc permanent în aceste tărâmuri nevăzute. Chiar şi acum. în timp ce vorbesc, percep clar aceste adevăruri înălţătoare. Ar fi fost într-adevăr groaznic dacă o Fiinţă Supremă ne-ar fi aruncat în această amăgitoare existenţă terestră fără să ne asigure o portiţă de scăpare, ori fără să ne înzestreze cu abilitatea de-a realiza ceea ce Ea cunoaşte. însă, din fericire, situaţia este alta: avem o portiţă de scăpare. Noapte de noapte. în timpul somnului profund, uiţi complet de lumea fizică; ea pur şi simplu se evaporă – dar acest proces este unul inconştient. Similar, de fiecare dată când meditezi profund, pătrunzi în mod conştient în tărâmul transcendental – acolo unde lumea nu există. Iată de ce sfinţii insistă mereu şi spun că uniunea cu Divinul este singura cale prin care putem înţelege că lumea aceasta nu este ceva căreia să-i acordăm prea multă importanţă.
Priveşte viaţa ca pe un film
În lumea fizică istoria se repetă constant şi, dacă suntem obiectivi, vom privi toate aceste fenomene – războaiele şi pacea, bunăstarea şi sărăcia etcetera – ca pe un film cosmic care se derulează în continuu şi în care povestea principală este mereu aceeaşi, doar locurile, perioadele şi personajele diferind. Cine poate vedea la nesfârşit acelaşi film? De aceea, trebuie să-I mulţumim Tatălui Ceresc pentru diversitatea divertismentului oferit în cinematograful Său cosmic, diversitate creată prin modificările constante ale istoriei şi contrastele permanente dintre rău şi bine.
Desigur, putem susţine că Dumnezeu nu ar fi trebuit să creeze această lume în care există atât de multe probleme. Dar. pe de altă parte, sfinţii spun că dacă ne realizăm natura şi vedem că suntem dumnezei, atunci nu am mai avea nici o obiecţie. Toţi urmăresc cu mult interes filmele de acţiune şi nu acordă aproape deloc atenţie filmelor cărora le lipsesc sarea şi piperul. Iată cum trebuie să privim spectacolul acestei lumi: exact ca pe un film captivant – şi astfel vom ajunge să cunoaştem de ce l-a creat Dumnezeu. însă problema noastră este că uităm să-l privim ca pe un divertisment al Divinului.
Prin intermediul scripturilor sacre. Dumnezeu a spus că toţi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Sa. Astfel, fiind înzestraţi cu aceleaşi calităţi ca şi El. putem privi detaşaţi şi calmi jocul cosmic – şi pentru aceasta nu trebuie să facem nimic altceva decât să privim la acea perfecţiune sufletească dinlăuntrul nostru şi să ne realizăm unitatea cu Divinul. Atunci, acest film cosmic, cu toate ororile produse de boli. sărăcie şi bombe atomice, ne va părea la fel de real cum sunt mâhnirile şi anomaliile pe care le trăim şi vedem într-o sală de cinematograf unde. după finalul filmului, ştim clar că nimeni nu a murit sau suferit. De fapt. adevărul este unicul răspuns pe care-l văd când privesc dramele şi bucuriile vieţii. Totul nu este decât un spectacol de lumini şi umbre: vibraţii ale Conştiinţei Divinului condensate în imagini electromagnetice. Esenţa acestor imagini nu poate fi distrusă de sabie, nici arsă de foc, nici spulberată de vânt; ea nu cunoaşte suferinţa, nu se naște şi nici nu moare – ci doar îşi atribuie singură unele transformări. Când vom fi capabili să privim lumea aşa cum o vede Dumnezeu şi sfinții Săi. ne vom elibera definitiv de aparenta realitate a acestui vis. În conştiiţa spiritului lăuntric am putut înţelege că lumea a fost creată doar ca simplu divertisment şi ea nu este necesară nici Divinului şi nouă.
Sursa: Paramahamsa Yogananda – “Practica Realizarii Sinelui” – vol I
Ar fi bine să creez un univers şi să Mă divid în multe suflete care să se joace cu Mine în propria Mea Creaţie nesfârşită –epica descriere